Obisnuiesc sa fac aceasi greseala mereu si mereu si mereu... la nesfarsit. Chiar daca stiu ca are acelasi sfarsit, tot sper ca poate, poate se va schimba si poate ca de data asta o sa fie altfel, eu o sa fiu altfel, noi. "Noi" nu exista in momentul de fata, dar tu-mi spui ca va exista. Te cred, la fel cum te-am crezut si prima oara si a doua oara. Am impresia ca eu cred in ceva imposibil.

Am vrut sa-ti dau drumul, sa pleci, sa ma ignori. Credeam ca numai asa puteam sa te uit si posibil sa ma simt mai bine. Dar nu pot, nu pot sa ucid un sentiment care e hotarat sa ramana infipt in mine. M-ai ranit, m-ai facut sa plang de atatea ori incat a ajuns sa fie un obicei pentru mine; si cu toate astea... inca tin la tine si inca ti-as mai da o sansa daca mi-ai cere una.

"Si iti jur ca, intr-o zi, te vei uita in urma si ai sa-ti zici " La naiba, chiar ma iubea!"