No happy ending.

De cand ma stiu tot ce mi-am dorit a fost un singur lucru, acela de a fi fericita. N-am vrut sa am bani, sa fiu populara sau mai stiu eu ce. Nu pot sa spun ca am dus o viata plina de esecuri, ca intalneam la fiecare pas dezamagiri. Am avut parte si de ele, nu am de ce sa mint, dar am avut si momente in care vroiam pur si simplu sa opresc timpul in loc. Sa raman in acel moment mereu si mereu si mereu. Ma cunosc, cer imposibilul , visez prea mult, doresc prea mult! Vreau sa fiu fericita. Cer imposibilul? Vreau ca EI sa ramana langa mine. Doresc prea mult? Aparent, da.

Please remember me, once more...

”Și viața este o luptă pe care trebuie s-o duci singur”. 

Trebuie sa invatam de mici sa ne descurcam singuri si cum putem. Cand vom creste, ne vom da seama ca viata nu este usoara. Ca trebuie sa te chinui ca sa reusesti, ca sa ajungi acolo unde ti-ai propus. Cel mai important lucru este acela ca trebuie sa stim ca nimeni nu ne va ajuta. Ca va trebui sa contam doar pe noi insine, fara sa avem asteptari de la altii. Pana la urma, suntem singuri. Chiar daca acum suntem inconjurati de prieteni si de familie ce vom face cand nu vor mai fi? Familia nu va fi mereu acolo sa te sprijine, prietenii nu vor sta mereu in preajma ta sa te ajute.

                                                                                                                                ESTI SINGUR.

I never been perfect.

Omu invata din greseli. Parca asa se spune,nu? Dar ce se intampla atunci cand cineva face aceleasi greseli din nou si din nou? Ei bine, aia nu se mai cheama "greseala", e deja o alegere.

Am facut multe greseli la viata mea. Poate chiar prea multe si inca ma simt prost cand ma gandesc la ele. Dar, ce-ar fi viata fara greseli? Pana la urma, daca facem greseli vom avea ce povesti de pe urma lor.

Dar, ce se intampla atunci cand faci un obicei in a gresi? Cand absolut tot ce faci e gresit, cand tot ce zici e gresit, cand tot ce gandesti e gresit? Cum poti sa scapi de greseli?Nici nu stiu de ce ma mai intreb asta, cand deja stiu raspunsul. Nu scapi de ele

Oh, baby it's a wild world.

Acum 2-3 zile mi-am readus aminte de o piesa, o piesa pe care o ascultam in fiecare zi. youtube.com- Faber Drive-when i'm with you - play. Am descoperit piesa fix acum un an. Eram clasa a 8-a si cum eram inebunita dupa amv-uri, am avut norocul sa dau peste piesa asta. Mi-a placut inca din prima clipa in care am auzit-o si de atunci a ramas printe piesele mele preferate. De fiecare data cand o ascult ma trezesc in trecut. Si mi se face dor...mi se face dor de niste persoane care pe atunci ocupau un loc special, niste prieteni pe care nu i-am cunoscut niciodata indeajuns de bine. Poate nici nu eram prieteni cu adevarat. Poate erau doar niste oameni cu care m-am simtit bine, am ras, am plans, mi-au fost alaturi si care m-au ajutat sa trec prin multe.

Poate exista un motiv pentru care nu mai sunt acum, langa mine, sa-mi zica ce e bine si ce e rau. Poate ca acum sunt prietenii altor oameni care au mai multa nevoie de ei, decat am eu. Poate ca imi e mai bine fara ei...sau poate ca nu.

N-am fost o prietena buna, le-am gresit si mai ales ne-am dezamagit reciproc. Am mentionat mai sus "Poate nici nu eram prieteni cu adevarat". De ce am zis asta? Pentru ca nu i-am cunoscut niciodata asa cum sunt ei. Si-au aratat adevarata fata si cand au facut-o mi-am dat seama ca nu cunosc aceste persoane. Si cel mai rau este ca eu i-am facut sa faca asta... AM facut niste greseli, pe care acum le regret. Uneori imi doresc sa dau timpul inapoi si sa repar, dar stiu ca asta ar fii ceva anormal. Poate ca asa a fost sa fie, poate ca asa e scris in scenariu: sa-mi petrec mai mult de jumatate de an alatur de niste straini, sa-mi construiesc niste amintiri cu ei. Poate daca nu se intampla asta nu mai eram cine sunt acum. Si imi place de mine, m-am maturizat (banuiesc) si incerc sa nu mai repet greselile pe care le-am facut in trecut.

Stiu ca nu imi vor citit niciodata aceasta postare, dar vreau sa le multumesc pentru tot. Le cer iertare ca le-am gresit si mai ales ca i-am schimbat.

Obisnuiesc sa fac aceasi greseala mereu si mereu si mereu... la nesfarsit. Chiar daca stiu ca are acelasi sfarsit, tot sper ca poate, poate se va schimba si poate ca de data asta o sa fie altfel, eu o sa fiu altfel, noi. "Noi" nu exista in momentul de fata, dar tu-mi spui ca va exista. Te cred, la fel cum te-am crezut si prima oara si a doua oara. Am impresia ca eu cred in ceva imposibil.

Am vrut sa-ti dau drumul, sa pleci, sa ma ignori. Credeam ca numai asa puteam sa te uit si posibil sa ma simt mai bine. Dar nu pot, nu pot sa ucid un sentiment care e hotarat sa ramana infipt in mine. M-ai ranit, m-ai facut sa plang de atatea ori incat a ajuns sa fie un obicei pentru mine; si cu toate astea... inca tin la tine si inca ti-as mai da o sansa daca mi-ai cere una.

"Si iti jur ca, intr-o zi, te vei uita in urma si ai sa-ti zici " La naiba, chiar ma iubea!"