Always&Forever

Astazi, implinim 5 luni. Cele mai frumoase 5 luni pe care le-am avut in viata mea. Ma uit in spate si realizez cat de mult s-a schimbat relatia noastra. Cat de mult a evoluat si mai ales cat de mult ne-am schimbat noi. Si acum imi aduc aminte cat de speriata am fost la inceput. Mi-era frica sa nu fac ceva gresit si sa stric totul. Fiind mai intai prieteni, era putin ciudat sa trec de la prieten la iubit. Inca una din fricile mele era aceea sa ne despartim si dupa sa ne evitam. Mda, chiar ar fi fost nasol, mai ales ca suntem in aceasi clasa. Ma rog, am trecut si de ”perioada” aia, iar dupa o luna am inceput sa ma relaxez.   Si sentimentele mele fata de tine cresteau pe zi ce trece. Am primit de la tine cel mai frumos lantisor si cel mai dragalas ursulet de plus! Am facut si 2 luni, a urmat excursia care a fost superba. Am stat in cel mai frumos loc posibil, si acela fiind bratele tale. Am adormit cu tine, te-am batut la makao (chiar daca am trisat la ultimul joc, hehe) si ti-am dat sarutul de buna dimineata si de ”noapte buna”. Urmatoarele 3 luni petrecute cu tine au trecut pe ne simtite. Vara asta, m-am indragostit nebuneste de tine. Nu conteaza ca ne-am mai ciondanit din cand in cand, important e ca am gasit mereu un mod de a ne impaca. Dupa 3 luni si ceva a urmat si ”te iubesc”-ul pe care l-am zis eu prima (stai linistit, nimeni nu va stii, o sa zic ca tu l-ai zis primul :*). A mai trecut inca o luna si am ajuns la 4 luni. Am fost in Terra Park, m-ai cerut chiar si in casatorie si timpul a zbuuuuurat si deja suntem impreuna de 5 luni.

Te iubesc enorm, pe zi ce trece din ce in ce mai mult! Nu vreau sa ne oprim la 5 luni, nici macar la un an. Vreau ca visele pe care le avem sa devina realitate, sa imbatranim impreuna si sa avem o viata plina de aventura si mai ales de iubire. Iti multumesc ca ai fost si esti langa mine mereu, ca ma ajuti, ca-mi dai mereu sfaturi, ca ma asculti si mai ales ca ma suporti. Imi pare rau pentru zilele in care te-am suparat, nu  mi-am dorit niciodata sa te vad suparat, mai ales din cauza mea, tot ce imi doresc e sa te vad mereu zambind, sanatos si sa ma iubesti la fel de mult cat te iubesc eu pe tine. Meriti tot ce-i mai bun pe lumea asta, esti o persoana minunata, speciala si ma simt cea mai norocoasa fata sa stiu ca esti al meu! Te iubesc iubirea mea din filme!
PS: La multi ani domnule Alexandru! Sa ai parte de tot ce-ti doresti, sa fii fericit, iar iubit deja esti de mine :*!

Am i good enough?

Sunt suficient de bună? Suficient de înțelegătoare? Suficient de deșteaptă? Suficient de frumoasă? Suficient de încredere? Sunt suficientă? Zilnic mă întreb dacă sunt la nivelul așteptărilor celor din jurul meu. Dacă mă ridic, dacă atunci când vorbesc despre mine zic ” a da, am încredere în tipa asta, merită să vorbești cu ea, merită să fi prieten cu ea, pur și simplu merită.”
Cred că una dintre cele mai mari frici ale mele este să nu dezamăgesc. Să fiu mereu acolo lângă o persoană, să o ajut.
Toata lumea dezamăgește pe cineva, cândva. Poate, cutărescu a uitat să învețe pentru test și a luat notă mică. Ce-i dezamăgiți? Părinții. Poate cineva a vrut ca tu să fi acolo pentru el, dar n-ai fost. De cele mai multe ori tindem să ținem minte ce NU a făcut o persoana pentru noi, în loc să ne amintim CÂTE a făcut pentru noi. Așa suntem noi ”programați”. Să greșim, să dezamăgim, să nu fim acolo pentru cineva. Este ceva firesc, ceva de care nu poti scăpa.
Sunt sigură că și eu am dezamăgit persoane, că le-am greșit cu ceva. Numai eu știu cât de mult încerc să fiu suficientă pentru cineva. Atunci când greșesc încerc din greu să nu se mai repete. Vreau să fie mândrii de mine, atunci când se gândesc la mine să le vină în cap doar câteva cuvinte ”da, a fost acolo pentru mine, nu m-a dezamăgit.”
ÎNCERC.

Am momente când tot ce vreau e să stau în pat cu muzica dată la maxim (de preferat muzică tristă) și să mă gândesc la ce-i mai rău. Mai am momente când pur și simplu mă trece un gând trist și trec de la extaz la agonie. Toate chestiile frumoase ajung la final. Pizza de exemplu e bună, dar se termină repede. Tu și eu. Se poate termina mai repede decât ne putem imagina. Astăzi suntem, mâine nu. Mă doare când mă gândesc la asta. Că ”noi” nu va mai exista. Că vei vorbi de mine la trecut. Poate sunt eu pesimistă și văd doar părțile rele. Poate că o să mai existăm mult timp de acum incolo. Sau poate nu.Mi-e frică, mi-e frică de viitor si de cine va fi in el. Ți-e nu?

fuuuuuuuuuuuu!

De la un timp am inceput să mă gîndesc mai mult la mine. La ce vreau eu să fac, la ce imi doresc eu să fac. Pot spune că am devenit puțin egoistă. Nu mai vreau să fac pe plac tuturor, să merg unde vor ei, să fac ce vor ei. Nu mai vreau să mă gîndesc la ce vor spune despre mine, pentru că la naiba, chiar dacă nu faci nimic tot vor avea ceva de comentat. Vreau să mă pun pe mine pe al doilea loc (primul este ocupat de el), să imi pese mai mult de mine decat de ceilalți, să-mi pese mai mult de problemele mele decît de ale lor.
M-am săturat să fiu mereu eu aia drăguță, care nu refuză nimic niciodată, fata care spune mereu ”da”, care-i mereu la dispoziția oamenilor. Chiar dacă le fac pe plac sau nu, ei tot nu vor fi multumiți. Mereu vor vrea mai mult, se vor aștepta să faci totul pentru ei, iar atunci când incetezi să mai faci asta ești criticat aspru si ii ”dezamăgesți”.

Căcat, pe cine păcălesc? eu? să mă gândesc mai mult la mine? asta-i mai mult imaginatițe decât realitate. imaginație si dorință.