Am momente când tot ce vreau e să stau în pat cu muzica dată la maxim (de preferat muzică tristă) și să mă gândesc la ce-i mai rău. Mai am momente când pur și simplu mă trece un gând trist și trec de la extaz la agonie. Toate chestiile frumoase ajung la final. Pizza de exemplu e bună, dar se termină repede. Tu și eu. Se poate termina mai repede decât ne putem imagina. Astăzi suntem, mâine nu. Mă doare când mă gândesc la asta. Că ”noi” nu va mai exista. Că vei vorbi de mine la trecut. Poate sunt eu pesimistă și văd doar părțile rele. Poate că o să mai existăm mult timp de acum incolo. Sau poate nu.Mi-e frică, mi-e frică de viitor si de cine va fi in el. Ți-e nu?