Sunt suficient de bună? Suficient de înțelegătoare? Suficient de deșteaptă? Suficient de frumoasă? Suficient de încredere? Sunt suficientă? Zilnic mă întreb dacă sunt la nivelul așteptărilor celor din jurul meu. Dacă mă ridic, dacă atunci când vorbesc despre mine zic ” a da, am încredere în tipa asta, merită să vorbești cu ea, merită să fi prieten cu ea, pur și simplu merită.”
Cred că una dintre cele mai mari frici ale mele este să nu dezamăgesc. Să fiu mereu acolo lângă o persoană, să o ajut.
Toata lumea dezamăgește pe cineva, cândva. Poate, cutărescu a uitat să învețe pentru test și a luat notă mică. Ce-i dezamăgiți? Părinții. Poate cineva a vrut ca tu să fi acolo pentru el, dar n-ai fost. De cele mai multe ori tindem să ținem minte ce NU a făcut o persoana pentru noi, în loc să ne amintim CÂTE a făcut pentru noi. Așa suntem noi ”programați”. Să greșim, să dezamăgim, să nu fim acolo pentru cineva. Este ceva firesc, ceva de care nu poti scăpa.
Sunt sigură că și eu am dezamăgit persoane, că le-am greșit cu ceva. Numai eu știu cât de mult încerc să fiu suficientă pentru cineva. Atunci când greșesc încerc din greu să nu se mai repete. Vreau să fie mândrii de mine, atunci când se gândesc la mine să le vină în cap doar câteva cuvinte ”da, a fost acolo pentru mine, nu m-a dezamăgit.”
ÎNCERC.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu